Asemenea porţelanului

Vrem mereu să credem că avem principii de nezdruncinat, mereu obiectivi, informaţi în cauză, ştiutori şi chiar dezlegători ai tuturor problemelor. Credem că suntem mereu aproape, de fapt niciodată acolo unde trebuie. Rareori acceptăm părerea altcuiva, mai ales dacă pare diferită sau şi mai rău opusă gândirii noastre. Da, vom spune că verticaliatatea este calitatea necesara unui om "puternic". Într-adevăr. A avea idei corect formate, puternic susţinute şi argumentate dă impresia că "ştii ce vrei", când de fapt tu nu vrei decât să te ascunzi în spatele unor ziduri pentru ca nimeni să nu-ţi poată citi în adâncuri. Această siguranţă vine tocmai din nesiguranţă. Alegem mimetismul pentru a crea o iluzie tocmai pentru a nu fi nevoiţi să dezvăluim o realitate. E ca un scut de apărare ce respinge tot ceea ce diferă de modul nostru de a gândi, respinge informaţia, părerea, sfatul, ajutorul fără măcar a analiza factorul exterior cu care intrăm în contact, ideea nouă sau asimilarea ei într-o măsură mai mică sau mai mare. Singuri, de bunăvoie, refuzăm să ne îmbogăţim universul care ne populează interiorul. Ne concentrăm toată forţa pentru a crea o imagine, o aparenţă ce înşeală, dar sub care doar noi ştim, de fapt, cât de tare strângem din dinţi, cât de tare îi atacăm pe ceilalţi doar pentru a nu ceda în luptă.
Înfrângerea, contopirea cu ceva nou, diferit nouă ar însemnă zdruncinarea principiilor, ele care oricum se clatină la prima adiere a vântului.
Suntem slabi! Da suntem oameni şi suntem mereu fragili asemenea porţelanului.