Veronika se hotărăşte să moară

"Compuse scrisoarea.Momentul de bună dispoziție o făcu să nutrească alte gânduri în pivința obligației de a muri,dar apucase să ia pastilele,era prea târziu ca să se mai răzgândească.
Oricum,avusese și înainte momente de bună dispoziție ca acestea și zile și nu le lua pentru că ar fi fost o femeie tristă,plină de amărăciune,trăind sub o permanentă depreseie.Își petrecuse multe după-amieze din viață hoinărind veselă pe străzile din Ljublijana sau privind,de la fereastra camerei sale din mânăstire zăpada care cădea în mica piață cu statuia poetului.O dată rămăsese aproape o lună într-o stare parcă de plutire,din pricină că un necunoscut,în mijlocul acelei piețe,îi dăruise o floare.
Era încredințată că este o persoană absolut normală.Hotărârea de a muri se întemeia pe doua motive foarte simple,și era sigură că,dacă avea să lase un bilet explicativ,multă lume avea să-i dea dreptate.
Primul motiv:totul în viața ei era uniform și tinerețea o dată dusă nu mai putea urma decât decăderea,bătrânețea cu semnele ei ireversibile,apariția bolilor,plecarea prietenilor.În sfârșit,dacă trăia mai departe,nu mai câștiga nimic;dimpotrivă, creșteau mult riscurile de a suferi.
Al doilea motiv era mai filozofic:Veronika citea ziare,se uita la televizor și era la curent cu ce se întâmpla în lume.Totul mergea prost,și ei nu-i stătea în putere să îndrepte situația,ceea ce-i producea o senzație de inutilitate totală.

În scurt timp avea însă să cunoască ultima experiență din viață,care făgăduia să fie foarte diferită:moartea.Așternu scrisoarea către revistă,apoi abandona subiectul acesta și se concentră asupra unor lucruri mai importante și mai adecvate
împrejurării pe care o trăia,sau o murea,în clipa aceea.
Încercă să-și imagineze cum e să mori,dar nu izbuti să ajungă la nici o concluzie.
Oricum,n-avea rost să-și bată capul cu asta,avea să afle peste câteva minute.
Câte minute?
N-avea nici cea mai mică idee.Se bucura însă la perspectiva că avea să afle răspunsul la întrebarea pe care toți ți-o puseseră:EXISTĂ DUMNEZEU ?
Spre deosebire de mulți alții,asta nu fusese marea dezbatere launtrică a vieții sale.Sub fostul regim comunist,educația oficială spunea că viața iA sfârșit o dată cu moartea,ți până la urmă se deprinsese și ea cu această idee.
La douăzeci și patru de ani,după ce trăise tot ce i se îngăduise să trăiască,și nu era puțin lucru,Veronika avea aproape certitudinea că totul se termină o dată cu moartea.De aceea optase pentru sinucidere:libertate,în sfârșit.Uitare pentru totdeauna.
În adâncul inimii îi stăruia însă îndoiala:ȘI DACĂ DUMNEZEU EXISTĂ ? Mii de ani de civilizație făcuseră din sinucidere un tabu,o insultă la adresa tuturor codurilor religioase:OMUL LUPTĂ CA SĂ SUPRAVIEȚUIASCĂ,IAR NU CA SĂ SE DEA BĂTUT.
« Dacă Dumnezeu EXISTĂ,ceea ce eu,sincer vorbind,nu cred,El pricepe fără doar și poate că EXISTĂ O LIMITĂ A CAPACITAȚII DE ÎNȚELEGERE OMENEȘTI.A creat El Însuși confuzia asta,în care există mizerie,nedreptate,lăcomie,singurătate.Intenția lui a fost pesemne optimă,dar rezultatele sunt nule;dacă Dumnezeu există,El va fi generos cu creaturile care doresc să părăsească această mai degrabă Pământul și s-ar putea chiar să-și ceară scuze pentru că ne-a obligat să ne facem veacul pe aici.»