miercuri, iunie 23

Pe culmile disperării


"A ajunge să crezi numai în tăcere,să nu mai prețuiești decât tăcerea,este a realiza una dintre cele mai esențiale expresii ale trăirii la marginile vieții.Elogiul tăcerii,la marii singuratici și la întemeietorii de religii,își are o rădeăcină mult mai profundă decât își închipuiesc oamenii.Trebuie ca prezența oamenilor să te fi exasperat în așa măsură și complicația problemelor să te fi dezgustat atât de taresă nu te mai intereseze decât tăcerea și strigătele ei,strigătele tăcerii care nu sunt decît cascade intime al căror zgomot îl obiectivezi în lumea din afară.
Oboselile repetate te duc la aprecierea nelimitată a tăcerii,deoarece în oboseli toate cuvintele își pierd semnificația și bat urechi asemenea unor cioacane mecanice,se destramă în sonorități vide,în vibrații iritante și în sunete exasperante.Toate conceptele se diluează,toate expresiile tari se atenuează,tot ceea ce vorbești sau asculți se dezgolește într-o nuditate stearpă și respingătoare.În tine,nimic nu mai ia o formă sau o consistență expresivă,ci tot ce pleacă în afară și tot ce vine din afară rămâne ca un murmur îndepărtat,monoton și egal,neputând în nici un fel să exercite nuanțele vieții sufletești,să trezească un interes sau o curiozitate.Atunci îți pare inutil să-ți mai dai o părere,să mai iei o atitudine sau să mai impresionezi pe cineva,și toate zgomotele la care ai renunțat prin tăcere cresc în agitația sufletească,existentă în toate marile tăceri.După ce te-ai frământat ca un nebun să rezolvi toate problemele,după ce te-ai chinuit pe culmi,când ar trebui să dai răspunsurile supreme sfârșești prin a găsi în tăcere singura realitate și singura formă de expresie,și cine nu sfârșește în tăcere înseamnă că n-a vazut totul."


Emil Cioran

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu