Alienarea

"Titi Tulea părea și era într-adevar mai în vârstă decât Felix cu câțiva ani.O ușoară mustață și bărbi despicată în două iîn care căteva tuleie mai lungi schițau barbițonul lui Simion,îi dădeau un aer matur,care făcea din uniforma școlară un adevarat veșmânt militar.Era un tânăr blând și cu înfățișarea modestă,care plăcu numaidecât lui Felix,gata să pună la îndoială temeinicia judecății Otiliei.Titi,foarte respectuos față de Felix,cu toată deosebirea de vârstă îi arătă culorile pe care le cumpărase,îi destăinui planurile de lucru,scoțând un pachet de ilustrate englezești și altele cu trandafiri și fructe,semnate Klein.Voia să le trateze pe toate în ulei.Toate acestea erau spuse cu o pasiune ordonnată și calmă.Felix îl întrebă de ce nu picteazaă după natură,Titi rămase nedumerit de această propunere,al cărei sens nu păru să-l înțeleagă,explicând că nu-i place să zugrăvească decât după modele.Felix îi vorbi de talentul său și de interesul de a-i da o îndrumare originală.Titi strînse din sprâncene și reveni la detaliile lui.Vocabularul lui Felix îl supăra în chip vădit.Titi îl întrebă apoi cum a călătorit,unde a făcut liceul și începu să-i povestească întâmplări din școală,să-i facă portretul profesorilor într-un stil naiv,dar comunicativ.Îi spuse fără înconjur că a rămas repetent de câteva ori și corigent,punând totul pe socoteala absurdităților profesorilor și a programului.Felix îl întrebă asupra cărților citite și,trăit în atmosfera de la Iași,mai informată,îi ceru opiniunea asupra unor scriitori moderni care colaborau la noua revista Viața românească.Titi rămase indispus de aceste întrebări,mărturisind că nu are timp de citit și că lectura îi dă dureri de cap,că totuși,dacă i-ar procura o carte frumoasă,ar încercas-o citească.Felix îi făgădui una.Aurica notifică lui Titi scopul venirii lui Felix:
-Titi,domnul Felix s-a oferit să-ți ajute să te prepari pentru corigență.
Titi aprobă supus din cap,fără să arate nici o repulsie de a primi îndrumări de la cineva mai tânăr decît el,însă când Felix se arătă gata să înceapă prepararea,îl rugă să amâne pentru dupa-amiază ședința,acum nesimțindu-se bine dispus.Aurica privea cu mare afecțiune pe acest vlăjgan molatic și crezu de cuviință să dea lui Felix această explicație:
-El e foarte debil,și mama nu vrea ca el să se obosească prea mult.Destul își bate capul cu pictura.


După-amiază Felix alesese o ediție iulustrată din La chartreuse de Parme și merse la Titi.Acesta îl aștepta în grădină.De acolo intrară în casă,însă,când treceau prin sală,Titi făcu semn lui Felix să meargă mai încet,fiindcă Simion dormea(cu cămașă,ca peste noapte,află mai târziu Felix).Ajunși în odaie,Titi trase cutia lată a unei mari mese,în care Felix zări cărți,creioane,pachete de ilustrate,puse într-o ordine militară.Toate cărțile și caietele erau învelite cu o grijă meticuloasă și semnate caligrafic pe un portativ tras ușor c creionul.Văzând admirația lui Felix,Titi se crezu dator să-i arate și alte dovezi de industrie.Avea albume în care copia cu o caligrafie armonioasă fel de fel de poezii cu inițiale figurate și colorate.Legătura și cartonarea albumelor erau opera lui.În loc să-și cumpere hîrtie de muzică inventase un pieptene cu cinci picioare de creion cu care linia hârtia velină simplă.Își făcuse o cutie,pentru păstrat desenele,din carton lipit cu îngrijire cu o hîrtie cafenie și apoi ornamentat în peniță cu fluurări gotice.Manualul de limba latină îl imitase pe de-a-ntregul,fabricînd legătura,cartonajul,reproducând desenele și scriind caligrafic textul.La întrebarea lui Felix dacă făcea asta ca să economiseacă banii pentru cumpărarea cărților,Titi răspunse că nu,dar "că-i plăcea"așa.Avea și o vioară,pe care i-o cumpărase tanti Aglae,dar nu putea să cânte decât câteva linii de exercițiu elementar.Mai mult decât muzica propriu-zisă îl pasionase colectarea materialului.Își facuse un album de muzică în care copiase tot ce-i picase în mână:arii populare,romanțe italiene,fragmente de operă pentru partea cântărețului solist,cântece populare nemțești.
-Când ai ceva frumos- zise Titi lui Felix- te rog să-mi dai să copiez.
-Am putea să facem împreuna duete,când îmi voi aduce vioara de la Iași și notele,am caietele lui Mazas,propuse Felix.
Nu acum - refuză Titi - acum mă exercitez cântând lucruri ușoare și după ureche.Mai târziu,peste câțiva ani!(Avea douăzeci și doi de ani.)
Felix avu în gând o clipă intenția de a-i demonstra că metoda e greșită,dar se stăpâni spre a nu părea pedeant.Întrebându-l în ce putea să-i fie de folos,Titi ceru să i se arate la limba latină.Voia numai traducerea,și anume,să i se spună cuvânt cu cuvânt în românește,pentru a-l scrie deasupra textului.Orice sugerare a unei alte metode fu respinsă,și Felix trebui să-i dicteze,privind cartea pe deasupra umărului lui,în vreme ce el scria atent traducerea,făcând să i se repete câte o vorbă.După o jumătate de oră,Titi declară că s-a plictisit și că-l doare capul și nici măcar nu arătă dorința de a urma munaidecât a doua zi,spunând pur și simplu:
-Să lăsăm pe altă dată.
Felix se ridică să plece,și atunci își aduse aminte de romanul lui Stendhal,pe care-l lăsease în colțul mesei.I-l întinse lui Titi,întrebându-l dacă l-a citit.Acesta negă cu capul,luând cartea ca pe un album de preț și răsfoind-o atent cu degetele ușor apropiate de muchia filelor.Privea mai cu seamă desenele.

Felix vizită di nou pe Titi,care îl primi cu bonomia lui placidă și-l întrebă,ca să nu trădeze de la început scopul didactic al vizitei,dacă a citit La chartreuse de Parme.Atunci Titi scoase din cutie cartea,pe care Felix n-o recunoscu la început,fiindcă era îmbrăcată,cu îngrijire,în hârtie albastră.O mulțime de zăloage chibzuite de hârtie arătau locuri de interes.Taina lor se lămuri repede.
-Mi-au plăcut mult desenele și am copiat câteva!
Și Titi scoase de la sfârșitul volumului un pachet de hârtii pătrate,pe care desenase cu acuarelă vreo douăzeci de ilustrații.
-Dar volumul te-a interesat,nu-i așa?
-N-am avut vreme să-l citesc - spuse calm Titi,înapoindu-i definitiv cartea - altă dată poate ti-o cer!
Felix își aminti de vorbele ironice ale Otiliei și începu să se încredințeze că ele porneau nu din răutate,ci dintr-o lungă experiență.FRiindcă Titi povestea tot soiul de mărunțișuri din viața zilnică sau cea școlară,fără să acuze vreo atenție la studiu,Felix îi mărturisi că era însărcinat de Aglae să-i dea concursul.Titi admise doar să i se mai dicteze traducerea unei scurte bucăți.Colaborarea nu dură însă mult,și Titi,devenind deodată palid,se ridică în picioare,cu mâna dreaptă în sus și capul pe spate,și zise speriat:
-Îmi curge sânge din nas!
Într-adevăr,un for de arnici roșu se prelingea pe șanțul adânc al buzei de sus.Cum hemoragia nu se oprea și Titi făcuse o figură de teroare,Felix deschise ușa și ieși în sală.Atrasă de zgomot,Aglae veni și,informată de Felix,irupse zgomotoasă în odaie.
-Iar ai hemoragie,drăguță - se văită ea - ,să-ți dau vată.
Scotocind prin casă,veni cu un tampon mare de vată,pe care îl vîrî în nara lui Titi,punându-i în același timp mâna pe frunte.
-Asta e numai din pricina oboselii,bombani ea.Mai dă-o în plata Domnului de carte că n-am să te fac filozof.Cine citește prea mult se scrântește.
Aceste cuvinte fură spuse cu o umoare acră,ce părea intenționată și care jigni pe Felix,fiindcă Aglae avea aerul să învinovățească pe Felix de surmenarea lui Titi,deși ea însăși îl chemase,Din acea zi,Felix încetă iarăși de a se mai duce pe la Titi,până ce într-o zi Aglae îl îmbie di nou:
-Domnule Felix,mai ocupă-te puțin de Titi al meu,am văzut că ai răbdare.
Felix mergea acum foarte des pe la Titi,cu care se familiarizase,dar nu-l îndemna la lucru decât când acesta însuși îl solicita,ceea ce se petrecea foarte rar.Titi era un tânăr foarte de treabă,însă de un caracter bizar.Îi plăcea să povestească lui Felix tot ce i se întâmplase peste zi,tot ce zărise pe stradă,subiectul desenelor pe care le văzuse.

Titi mai avea și altă ciudățenie.Uneori,plictisit deodată de convorbire sau de prezența oamenilor,spunea:
-Mă duc să mă legăn!
Atunci se așeza cu spatele pe muchia unei mese sau a unei sobe și,cu mâinile împreunate în modul catolic,se legăna neîncetat de la dreapta la stânga și invers.Alteori se așeza întins pe spate și,cu mâinile la fel împreunate,pe canapea sau pe pat,se clătina într-o parte și-ntr-alta.Insatisfacția în copilăria joasă,sau amintire prea profundă a acestei copilării?Felix nu-și putea explica.Pentru Aglae și ceilalți,purtarea lui Titi părea foarte firească,și însăși Aglae își îndemna fiul,căteodată:
-Dacă te-ai plictisit,du-te și te leagănă!

Totuși,într-altă zi declară la toți,dezolat și cu un zâmbet amar în colțul gurii - efect al unei lecturi întâmplătoare de cărți de chiromanție -,că el n-avea să trăiască mult,fiindcă linia vieții îi era scurtată și n-avea decât un inel în jurul pulsului.A fost de trebuință ca Aglae și Aurica să-i arate că și ele aveau liniile în chestiune foarte rău conformate și că totuși trăiau.Încrederea lui Titi în chiromanție fu zdruncinată și buna-dispoziție reveni."


George Călinescu