Scrisoare de prietenie

Când nu ești aici îți scriu. Am atâtea scrisori pe care nu ți le-am trimis de teama că m-ai uitat. Sunt atâtea gânduri pe care nu ți le-am împărtășit de teama să nu-ți pară năroade. Dar oare dacă-ai uitat că sufletul are nevoie de vise, că el nu trăiește decât atunci când tu-mi vorbești mie fiindcă tu m-ai învățat că eu nu sunt în gândul tău, ci în sufletul tău. De ce-l lași să se piardă în zbuciumul lumii întunecat?

Da, și el și eu tânjim după o prietenie curată, după un gând frumos. M-ai rănit atunci când n-ai ajuns, atunci când n-ai vrut, atunci când ai plecat. N-ai înțeles că eu nu-ți cer nimic și-atunci ai renunțat. Vreau doar să văd un zâmbet curat sau o punte între eu și o altă eu. Eu nu cred în trecut sau în ce va fi. Cred doar în ce putem face. Și cred că putem ierta, dar am făcut-o atât de rar încât am și uitat. Cred că putem spera să fim mai blânzi cu noi și mai buni cu ceilalți, cred că putem uita că suntem oameni și să lăasăm să ne crească aripi. Dar nu până la cer. Să nu fim lacomi, ci până la îngerul de deasupra noastră să-i mulțumim că ne-a vegheat. Căci eu cred că îngerii există atâta timp cât noi simțim aripa lor pe umăr.

Ei vor fi acolo pentru că EU CRED. Eu cred, iar minunea vine din credință. Eu nu aștept dovada. Dovada înseamnă îndoială, căci până la urmă ce e viața fără credință? Un nesârșit pustiu. Măcar cu mine vreau să trăiesc în pace. De asta mă zbat, de asta mă lupt cu ceilalți, de asta nu știu ce vreau, de asta curg lacrimi din ochii mei, de asta falsez zâmbetul, de asta cad mereu pradă dezamăgirii. De asta vreau ca măcar tu să fii drept cu prietenia noastră. De asta vreau să mă iubești mai mult decât aș face-o eu,de asta vreau să nu mă uiți dacă am să cad în deznădejde.

"N-am nici o bucată de lume pe care s-o pot îngrădi cu un zid:e a mea!", însă dacă aș avea în fața acestui zbucium furtunos al inimii un prieten numai al meu aș putea clădi o lume, o paletă de culori a universului, o artă a frumosului închinată unei frății pe viață.

Regretul meu cel mai mare ar fi să nu mă înțelegi, să nu-mi auzi disperarea ce se propagă în sunete lungi și distorsionate sau să nu-mi ierți stângăcia de a căuta un suflet asemenea mie sau de a-mi închipui măcar că exiști.

Cum rar găsești, așa, aș vrea eu să te-ntâlnesc. Și nu mi-ar trebui cuvinte să zăresc cutezanța sclipirilor de argint din ochii tăi ce ar descrie lunga ta istorie de căutare și care ar trasa calea fericirii absolute a doi oameni ce s-au găsit pentru a nu se mai despărți niciodată.

Tu, Suflete, hoinar în drumul tău spre infinit vei răsări in calea-mi și așa vei rămânea mereu alăturea-mi!

"Căci fără tine sentimentele de astăzi ar fi doar umbra moartă a simțămintelor de altădată." Amélie