Bibelou de porțelan

Te-am creat cu gândul meu de om neștiutor. Ți-am potrivit alura și mersul. Ți-am dat glas și doi ochi mari atotștiutori. Te-am adunat din cioburi perfecte, din bucăți de suflet și minte, din fărâme de sclipire omenească. Te-am creat fără cusur și te-am facut OM, deasupra a tot și a tuturor. Poate erai mai mult decât un om doar ca să mă faci și pe mine să-ți semăn. Dar ... te-ai spart!

Și e păcat căci știu că nu pot să te mai reînviu atunci când nu mai e plămadă sufletească, când nu mai există voință și nici măcar dorință. Iar dacă ai crezut cîndva,acum nici măcar nu mai poți. Am vrut să rup o bucată din mine și să te fac pe tine din nou. Dar nu se închegă nimic chiar dacă mi-am smuls părți din carne. Mi-am rupt și-o bucată mai mare din suflet. Acum însă suntem incompatibili. Suntem două entități schizoide.
Zi-mi ce ne facem? Ne împăcăm cu Faptul sau vom muri de durere neîntregiți? Și dacă vom rămâne veșnic două diamante cu strălucire fadă, atunci când va fi sfârșitul veșniciei?


"I've never been the one to shout because I listen
I don't like to raise my voice
Maybe I should learn to lose my inhibitions
and let my feelings make some noise"