întelegerea

Toate formele de înțelegere sunt bune, dar înțelegerea față de suferință este forma cea mai puțin rafinată de înțelegere. Este viciată de egotism. Are toate șansele să devină morbidă. În ea se manifestă un element de spaimă față de propria noastră siguranță. Ni se face frică de faptul că noi înșine am putea fi leproși, orbi și că nimănui nu-i va păsa de noi. Este și limitativă. Ar trebui să ai înțelegere față de viață în ansamblul ei, nu doar de maladiile și durerile existente, ci față de bucurie, frumusețe, energie, sănătate și libertate. Desigur, cu cât înțelegerea se manifestă mai cuprinzător, cu atât este mai dificilă. Cere mai multă lipsă de egoism. Oricine poate înțelege suferințele unui prieten, dar îți trebuie o natura extrem de rafinată - o natură specifică adevăratului individualist - să înțelegi succesul unui prieten. În condițiile febrei competiționale actuale, ale luptei pentru ocuparea unui loc, o astfel de înțelegere este un lucru rar în mod firesc, înabușit de asemenea de idealul imoral al uniformității tipului și conformării la regulă, pretudtindeni preponderentă și probabil că forma ei odioasă se manifestă aici, în Anglia.

Va exista, desigur, întotdeauna înțelegere față de suferință. Acesta este unul dintre primele instincte ale omului. Animalele care sunt individualități, animalele superioare, cum ar veni, au acest lucru în comun cu omul. Dar trebuie să ne amintim faptul că, în vreme ce înțelegerea față de bucurie potențează bucuria lumii, înțelegerea față de durere nu diminueaza cantitatea de suferință din lume. Îl poate face pe om mai capabil să îndure răul, dar răul rămâne. Înțelegerea față de tuberculoză nu vindecă tuberculoza - știința face acest lucru.

Oscar Wilde, Decăderea minciunii